turism un pic extrem in Smrka

Am parasit cu regret Trogirul, pe o vreme excelenta pentru navigat cu velierul: vant constant peste zece noduri, fara turbulente, cer senin, marea calma.

Ne-am plimbat printre insule, cu Alex la carma, care impins de ADN-ul lui ingineresc a incercat, cu succes dealtfel, ca din mici dar importante ajustari ale panzelor, sa obtina cel mai bun randament al vitezei barcii raportat la viteza vantului (mai era ceva cu forta ori bratul fortei proportionale cu patratul vitezei si jumatatea masei, dar il puteti intreba pe el detaliile).

Insula Brac, spre care ne indreptam, nu era prezenta prea detaliat pe harta acum douazeci de ani, din cauza buncarelor militare ascunse prin golfurile sale. In prezent acestea sunt parasite, vizitate din cand in cand de catre turisti sau locuite sezonier catre paznicii la crescatoriile de dorade, lupi de mare si scoici care inconjoara insula.
Pentru a obtine maximul de puncte la uimirea noastra, Skipper a decis sa ancoram in golful Smrka al insulei, la cativa zeci de metri de intrarea parasita, dar nu mai putin amenintatoare, a unuia dintre buncarele mai sus amintite.

Cu furnicaturi in degete, pescarii echipei nici n-au asteptat bine sa se ancoreze velierul, ca si-au aruncat deja momelile in apa cristalina si s-au apucat sa faca prapad printre pestii care pareau ca-i asteaptau.
Desigur ca nu ne-am pus baza pentru masa de seara in aceasta activitate, mai mult distractiva decat de supravietuire, asa ca am facut special aprovizionarea, dimineata din Trogir, pentru un gratar de pui (special pentru Cumnatu) si de peste (pentru noi ceilalti). Pentru rezultate maxime am dus tot calabalacul necesar cu barcuta pe uscat, impreuna cu Alex.

Din fericire am avut gratar instant, niste porcarele chinezesti cu brichete de carbune, extrem de comod de utilizat, care ne-au usurat mult munca. As putea fi mai precis, pentru ca de gratar s-a ocupat cu talent si daruire doar Alex, eu petrecandu-mi timpul cu pozele sau cu nenumarate drumuri cu barcuta la, si de la, velierul ancorat in golf.
Dupa ce am incheiat, cat se poate de ecologic, actiunea "gratar pe tarm", ne-am intors cu bucatele aburinde in conditiile precare de echilibru din barcuta, la echipajul hamesit de la bordul velierului.

Doar aici am descoperit ca o scapare a noastra, pe parcursul deplasarii incomode dinspre uscat, a cauzat surpriza neplacuta a serii: cumva puiul la gratar (pentru Cumnatu) s-a atins de unul din "lupii de mare" fripti si a preluat o parte din aroma acestuia.
Rezultatul a fost aproape un incident, deoarece Cumnatu a refuzat categoric sa se mai atinga de mancarea gatita cu atata truda, spre disperarea lui Alex. In scurt timp lucrurile s-au linistit de la sine, Cumnatu luand o cina foarte usoara din salata si branzeturi, iar noi ceilalti multumindu-i pentru puiul la gratar pe care a avut generozitatea sa ni-l cedeze.

Seara cu luna plina si apa marii ca un lac ne anunta o noapte linistita, pe care, urma s-o fragmentam, conform regulii stabilite, in carturi de cate doua ore.
Asa am mai invatat o noua lectie referitoare la viata pe mare: ceea ce pare usor, nu e deloc asa, iar ceea ce pare greu, este de fapt mult mai greu in realitate.
Cum eram programat pentru cartul trei (de la 3 la 5 dimineata), m-am dus linistit la culcare si, ignorand zgomotele difuze auzite in timpul somnului, am dormit neintors pana cand mi-a venit randul de veghe.

Pe punte, surpriza: nu ne mai aflam in golful Smrka ci in cu totul si cu totul alt loc. Alex, care a ramas treaz pana atunci ignorand carturile, a explicat ca in Smrka, chiar dupa ce noi ceilalti am adormit, a inceput subit o Bura (unul dintre cele mai periculoase vanturi din Adriatica, care bate in rafale puternice si este relativ greu de prognozat de cei de la meteo) a carei intensitate a crescut in jumatate de ora pana la 16-20 de noduri. Ancora velierului nostru a fost smulsa de fiecare data cand baietii au incercat sa il re-ancoreze, amenintand sa zdrobeasca Lina de stanci.

Dupa 4 manevre nereusite, Skipper a luat hotararea sa cautam un alt golf, unde ne-am putea prinde de balize plutitoare ferme si au iesit in mare deschisa, unde au dat peste o amenintare mai mare: vantul care aici depasea 25 de noduri si valurile neobisnuit de mari pentru o noapte senina si linistita cum fusese pana atunci. Parcurgerea celor cateva mile marine pana la un loc potrivit de ancorare a pus la incercare atat fizicul cat si psihicul celor 3 ramasi pe punte (Alex, Skipper si Catalin). Navigatia de noapte pe o vreme nu tocmai placuta si pe coasta sudica a insulei Brac (plina de stanci, balize si constructii piscicole) l-a obligat pe Catalin la un moment dat sa se apuce sa caute vestele de salvare, iar ceilalti doi se gandeau serios daca sa ne trezeasca pe toti sau nu.

Cu greu si cu un dram de noroc, au gasit un golf privat unde erau balize de ancorare oferite vizitatorilor (am vazut mai tarziu ca nu era gratis). Lucrurile s-au petrecut mult mai dramatic decat sunt eu in stare sa reproduc, dar consider ca faptul ca am dormit a fost mult mai in avantajul meu.
"In timpul serviciului meu nu s-au intamplat evenimente deosebite" ar fi trebuit sa sune raportul catre Skipper, dar chiar ca nu am putut face nici o legatura intre grozaviile pe care le povesteau baietii si ceea ce am vazut cu ochii mei: o noapte calma si un rasarit magnific.